În ultimele 24 de ore, polițiștii și reprezentanții celorlalte autorități cu atribuții în domeniu au continuat acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii nr. 55, din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, peste 5.000 de polițiști – împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, cadre ISU, polițiști locali, reprezentanți ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și ai autorităților publice locale – au desfășurat 914 acțiuni de control, la nivel național.

Au fost efectuate 53.187 de verificări, cu privire la respectarea măsurilor şi interdicțiilor impuse.

În urma acțiunilor, au fost aplicate 5.877 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.374.885 de lei.

Poliția Română precizează, într-un comunicat, că prioritare sunt sănătatea și siguranța oamenilor.

“Polițiștii se află permanent la datorie și vor interveni cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice”

Poliția Română recomandă oamenilor să respecte prevederile legale, pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19.

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online