Alin Stoica, prefectul Capitalei, anunță că vor exista noi măsuri de relaxare oentru București dacă și miercuri rata de incidență se va afla sub 1,5 cazuri d einfectare la mia de locuitori.

„Ieri am scăzut sub 1,5 la mie. Înseamnă că în 48 de ore, CNSU urmează să se întrunească și să se intre în noul scenariu verde. Asta înseamnă că în sălile de spectacol o să poată funcționa cu capacitate de 50%, la restaurante în interior la fel se poate funcționa cu 50%. Se pot deschide spectacole drive-in unde să fie într-o mașină trei persoane sau s-ar putea face spectacole în aer liber cu maximum 300 de spectatori.”, a spus Alin Stoica.

De asemenea, el a adăugat că sub 1 la mie toți copiii vor putea merge la școală din nou, dar încă mai este cale lungă până acolo.

„Ne uităm la rata de infectare, suntem la două săptămâni de la Paște, suntem puțin cu inima strânsă să nu se întoarcă trendul.
Dar cred că oamenii au respectat măsurile. A fost o scădere constantă și susținută. Cred că asta a ținut în special de respectarea regulilor”, a precizat Alin Stoica astăzi.

Rata de incidență cumulate pe ultimle 10 zile calculate arată o scădere de la 2,42 cazuri la mie din data de 03.05.2021 la 1,49 la mie pentru 11.05.2021. Însă rata de infectare se menține sub 1,5 la mie și astăzi cu 1,42 la mie. Astfel, joi se va convoca Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență.

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online