România a câștigat cel de-al doilea proces intentat de familia Micula și firmele controlate, care au solicitat despăgubiri de 2,36 miliarde euro

12
Fratii Necula

Statul român a câștigat, la finalul săptămânii, cel de-al doilea proces intentat de reclamanții loan Micula, Viorel Micula și cele 10 societăţi din grupul controlat de aceștia, la Curtea de Arbitraj Internaţional a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii, prin care au cerut României despăgubiri de 2,36 miliarde euro.

Tribunalul intenațional a stabilit, totodată, că reclamanții trebuie să plătească României cheltuielile de arbitraj, în procent de 75%, respectiv, suma aproximativă de 4,5 milioane euro, la care se vor calcula dobânzi de 2,91% pe an, până la plata integrală a sumei datorate. 
Familia Micula a susținut că, în special după aderarea la Uniunea Europeană, în anul 2007, România a permis și facilitat existența și dezvoltarea unor importante piețe negre în domeniul producerii de produse alcoolice, nu a aplicat legislația fiscală care permitea colectarea taxelor şi impozitelor în domeniul producerii alcoolului și au fost impuse modificări unilaterale ale contractelor de exploatare a apei minerale (de către Societatea Națională a Apelor Minerale), care au condus la creșterea costurilor pentru extragerea acesteia. 
În urma apărărilor formulate de reprezentanții avocațiali ai României, tribunalul arbitral a constatat că România nu și-a încălcat obligația de a asigura un tratament corect și echitabil și obligația de protecție deplină și securitate a investiției reclamanților. 
Trebuie precizat că obiectul acestui litigiu reprezintă o speță total diferită față de primul proces intentat de familia Micula și câtigat de reclamanți, în urmă cu șase ani. Principala critică formulată în primul diferend viza facilitățile fiscale acordate de statul român și apoi eliminate sau reduse. 
Curtea de arbitraj a reținut atunci că România a redus în mod justificat facilităţile acordate, admițând că aderarea României la Uniunea Europeană era de interes naţional. Totuși, Curtea a decis, în 2013, definitiv împotriva României, motivând că principiul Tratamentului Corect şi Echitabil a fost încălcat sub două aspecte. 
Plata despăgubirilor decise de Curtea de Arbitraj în urmă cu șase ani a fost efectuată la finele anului trecut, când au fost, astfel, deblocate conturile unor instituții ale statului român pe care reclamanții le-au blocat, în vederea executării creanțelor. 

Facebook Comments