Comisarii Gărzii de Mediu împreună cu polițiști și jandarmi au descoperit vineri seară vetre cu deșeuri pregătite pentru incendiere. Aceștia au reușit să prevină o altă tentativă de poluare a aerului. Octavian Berceanu, șeful Gărzii de Mediu, a declarat, sâmbătă, la Digi24, că astfel de acțiuni de prevenție sunt vitale pe teren pentru a stopa incendiile nocive și de asemenea, a recomandat populației să fie atentă la ce servicii apelează atunci când vor să se dezică de diferite obiecte.
“Am reușit să evităm un episod serios de poluare. Am fost în sudul Bucureștiului, în județul Ilfov, și am constatat că erau pregătite vetre pentru incendiere cu materiale din cauciuc, anvelope, cabluri electrice și am stopat foarte rapid incendierea acestora, drept pentru care am avut un aer respirabil în această dimineață și în seara precedentă.
Sunt acțiuni pe care le vom continua în fiecare zi până când vom respira în mod normal un aer bun, curat în fiecare zi, cel puțin din partea aceasta de poluare, prin ardere.
Am fost împreună cu comisarii Gărzii de Mediu, patru echipaje din partea Jandarmeriei, două din partea Poliției, am patrulat în zonele în care deja începuse să iasă fum și am stins imediat incendiile respective. Bineînțeles că populația a stins incendiile în locațiile în care intenționau oamenii să incendieze lucruri și ne-am mișcat destul de vizibil.
De asemenea, vom face acțiuni consistente în forță și în restul regiunilor din țară unde se petrec asemenea incendieri care de fapt distrug foarte mult calitatea aerului.
Urmează cu organele de Poliție să identificăm sursele, de unde provin, care sunt agenții comerciali care livrează aceste cauciucuri, cabluri, să mergem pe fir și să vedem exact de unde pleacă materialele care sunt în mod tradițional aici incinerate. Sunt hectare întregi de vetre întinse cu materiale pregătite pentru incinerat, materiale incinerate deja. Din cauza acestor incinerări există o poluare semnificativă a aerului cel puțin în partea de sud a Bucureștiului.
Sunt foarte multe bucăți din interiorul mașinilor, de la dezasamblări, sunt cabluri, vom vedea care sunt instituțiile de unde provin acestea.
Poliția a identificat și reținut câteva persoane. Partea greoaie este de acces în aceste zone, pentru că în momentul în care intri aici ești deja vizibil de la o oarecare distanță și în general persoanele adulte dau foc și fug de la fața locului. E greu de identificat cineva în câmp, nefiind persoane de față.
O parte din vină o avem și noi. Atunci când chemăm printr-un site de anunțuri publicitare un camion ca să ne ia lucruri din casă de care vrem să ne debarasăm – canapele, materiale de construcție, materiale plastice – ele ajung pe astfel de câmpuri și sunt incinerate pentru a se pierde urma.
De asemenea, momentul când mergem la un service și avem niște lucrări, s-ar putea ca service-ul acela să ducă deșeurile în altă parte decât ar trebui în mod legal. Trebuie să fim și noi mai atenți, pentru că o parte din deșeurile noastre pot ajunge în proximitatea noastră”, a declarat Octavian Berceanu.