Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila anunță simplificarea reglementărilor în domeniul construcțiilor. În prezent sunt în vigoare aproape 600 de prevederi legale, unele fiind foarte vechi. Cea mai veche datează din 1970.
Reglementările trebuie corelate cu cele internaționale în vigoare în Uniunea Europeană, a explicat Cseke, adăugând că normativa privind siguranța în caz de incendiu trebuie revizuită atât pentru construcțiile din domeniul învățământului (școli, grădinițe, creșe), dar și în alte domenii, pentru că nu a fost actualizată de foarte mulți ani.
„Reglementările nu corespund realității actuale și necesită modificări. Am identificat 44 de acte normative care trebuie modificate cu prioritate. În acest sens a fost constituit un grup de lucru care va avea sarcina de a elabora un set de prevederi mai simple și mai eficiente în domeniul construcțiilor, și de a actualiza în permanență aceste normative”, a comentat Cseke Attila.
„Necesitatea unor prevederi de a simplifica anumite activități pe șantier este enormă, totul pornește de la baza construcției, cum ar fi digitalizarea cărții construcției, o mai buna comunicare cu muncitorii veniți din afara țării, folosirea tabletelor de către inginerii șefi, diriginți, pentru a putea vedea planurile în format electronic, o mai multă atenție în ceea ce privește protecția muncii prin instruiri frecvente ale muncitorilor pe șantier. Digitalizarea procesului de elaborare și organizare a documentelor este un proces amplu, dar vital pentru această ramură, în aceste vremuri.” a declarat în exclusivitate, inginer control calitate, Alexandru-Theodor Brener, pentru OnlinePress.
Totodată, prevederile privind eficientizarea energetică a clădirilor, adoptată acum un deceniu, trebuie actualizate cu scopul de a putea construi clădiri green, pasive din punct de vedere al protejării mediului înconjurător.
Ministrul a anunțat și actualizarea prevederilor normative, adoptate în 1997, privind construcția creșelor, având în vedere că va începe, în acest an, conform programului de guvernare, un proiect amplu de construcție.
„În vederea sprijinirii familiilor tinere, vom dezvolta o rețea de creșe moderne, construite pe baza unor reglementări care reflectă realitatea de astăzi ”, spune Cseke Attila.