Serviciul de Telecomunicații Speciale în parteneriat cu Dacia România au realizat o demonstrație privind modul de funcționare a eCall, o funcție care în cazul unui accident rutier, generează apelarea serviciului unic de asistență 112 și trimiterea precisă a informațiilor pentru localizare care va ușura intervenția echipajelor de salvare.

Imediat după impact, date precum coordonatele GPS, seria VIN, tipul vehiculului, tipul combustibilului utilizat și direcția de mers sunt furnizate de autovehiculele echipate cu eCall.

 “Marți, 13 iulie a.c., la sediul Centrului Municipal Integrat pentru Situații de Urgență din București, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) și Dacia România au realizat o demonstrație privind modul de funcționare a eCall. Reglementările europene impun ca această tehnologie să fie instalată pe toate modelele de mașini proiectate și fabricate după luna aprilie 2018”, se arată într-un comunicat transmis de STS.

Potrivit acestora, în mod automat în cazul activării senzorilor de impact sau în mod manual, la inițiativa șoferului sau a pasagerilor, vehiculul, prin intermediul sistemului eCall, generează declanșarea unui apel de urgență, transmițând rapid date esențiale pentru echipajele de intervenție. În sistemul informatic al 112, operatorii și dispecerii pot vedea poziția geografică a mașinii, seria VIN, tipul vehiculului, tipul combustibilului utilizat, direcția de deplasare și modul de declanșare a sistemului – automat sau manual. Ulterior, după transmiterea datelor, se stabilește o legătură de voce între ocupanții autovehiculului și Serviciul de urgență 112.

Imposrant de precizat este faptul că sistemul eCall activează transmiterea datelor doar în momentul producerii unui accident sau dacă ocupanții vehiculului îl acționează manual, astfel că mașina nu este monitorizată în timp real. În situația declanșării manuale, pasagerii nu pot întrerupe procesul de apelare și, pentru a nu genera alertarea falsă a agențiilor de urgență, este necesar ca aceștia să comunice cu operatorul 112.

Totodată, această tehnologie nu presupune costuri suplimentare pentru pasageri și nu necesită configurații suplimentare față de cele realizate în timpul procesului de fabricare a mașinii.

Potrivit statisticilor Serviciului de urgență 112, în perioada ianuarie 2020 – iunie 2021, s-au înregistrat 189.213 apeluri la 112 referitoare la evenimente rutiere, dintre care 4.286 au fost efectuate prin sistemul de comunicații eCall. Dintre acestea, în 850 de cazuri apelul s-a declanșat automat la impact, iar în 3.436 de situații apelul a fost inițiat de ocupanții vehiculului.

România a fost prima țară din Europa care, în anul 2013, a pregătit infrastructura de comunicații, la nivel național, pentru implementarea serviciului de urgență eCall.

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online