Pe aeroporturile din Emiratele Arabe Unite, persoanele infectate cu Covid-19 sunt depistate prin câini antrenați. Programul a început în iunie anul trecut în 3 aeroporturi internaționale(Dubai, Abu Dhabi și Sharjah).

Virusul este detectat de câini după ce oamenii își pun o bucată de pânză sub axilă, sau o impregnează cu transpiraţie, iar apoi este introdusă într-un recipient, iar câinele îl miroase. Când animalul începe să latre înseamnă că persoana respectivă este infectată, a precizat Ministerul.

„Principalele avantaje oferite de această metodă este detectare rapidă (câteva secunde), rezultatele sunt disponibile imediat, metoda este non-invaviză, fără contact cu materialul infecţios, şi sunt detectate atât infecţiile din prima fază, cât şi cazurile presimptomatice şi asimptomatice”, au precizat autorităţile.

Conform autorităților din această regiune, unităţile mobile se pot desfăşura rapid în punctele critice, precum stadioane sau centre comerciale, atunci când este necesar.

„Metoda de detectare cu ajutorul câinilor este foarte precisă, iar rezultate sunt disponibile imediat comparativ cu testele PCR”, notează Ministerul de Interne din această ţară într-un mail remis agenţiei EFE și citat de Agerpres.

De asemenea, înainte de aplicarea acestei metode a existat un studiu care s-a desfășurat în colaborare cu mai multe forme guvernamentale, academice și sanitare cu un număr de 17 câini specializați. Astfel, studiul a demonstrat că acei câini prezintă o sensibilitate pentru SARS-CoV-2 de până la 79% la animalele mai puțin experimentate și chiar 90% la câinii bine antrenați.

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online