Începând cu data de vineri, 7 mai, vaccinarea în centrele din țară se poate face și fără programare dar respectând anumite reguli, anunță Valeriu Gheorghiță.
Astfel, persoanele de peste 60 de ani se vor prezenta direct la centrele de vaccinare fără programare iar restul persoanelor care doresc să se vaccineze se vor prezenta după ora 14:00, până la finalul programului, la ora 20:00, fără programare. De menționat este faptul că persoanele de peste 60 de ani, se pot prezenta pe tot parcursul intervalului de lucru, de la 8:00 dimineața, până la orele 20:00.
Începând de vineri, din 7 mai, ne propunem să avem următoarea modalitate de prezentare la centrele de vaccinare. Pentru că vinerea se face aprovizionarea centrelor de vaccinare, pe perioada zilelor de sâmbătă, duminică și luni, foarte probabil că vom stabili următoarea modalitate: persoanele de peste 60 de ani se vor prezenta direct la centrele de vaccinare fără programare. De asemenea, restul persoanelor care doresc să se vaccineze se vor prezenta după ora 14:00, până la finalul programului, la ora 20:00, fără programare. Menționez, pentru persoanele de peste 60 de ani, se pot prezenta pe tot parcursul intervalului de lucru, de la 8:00 dimineața, până la orele 20:00, a explicat Gheorghiță într-o conferință de presă.
Președintele comitetului de vaccinare, vine cu o precizare foarte importantă și anume că prioritate vor avea persoanele programate prin platformă care au un loc deja ocupat și trebuie să aibă vaccinul asigurat. Însă, suplimentar, în funcție de capacitatea de vaccinare a centrului, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrele de vaccinare. Asta înseamnă că un centru, care are o capacitate de 100 de persoane, dar sunt numai 50 de persoane programate prin platformă, se vor elibera bonuri de așteptare pentru 50 de persoane suplimentare care se vor prezenta.
„Atenție, pentru că aici nu vreau să apară nemulțumiri! Prioritate vor avea persoanele programate prin platformă care au un loc deja ocupat și trebuie să aibă vaccinul asigurat. Însă, suplimentar, în funcție de capacitatea de vaccinare a centrului, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrele de vaccinare. Adică, un centru, dacă are capacitate de vaccinare de 100 de persoane și are 50 de persoane programate, va elibera bonuri pentru 50 de persoane suplimentare care se vor prezenta. Cei care se prezintă suplimentar, eventual, pot să fie trecuți pe o listă separată și să se prezinte a doua zi sau a treia zi, eșalonat, în funcție de numărul celor care se adresează centrelor de vaccinare. Este posibil ca această modalitate de vaccinare să crească numărul de doze irosite, pentru că în felul acesta, noi vom merge pe o estimare medie a consumului, pe un interval de trei zile, însă fără să avem garanții întotdeauna că numărul de doze distribuite către centrele de vaccinare vor fi şi consumate pe perioada intervalului de stabilitate al acestor doze”, a mai transmis Valeriu Gheorghiță.