Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andreea Moldovan au prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, principalele prevederi ale Ordonanței de Urgență adoptate joi seară, 25 martie de Guvern, prin care este modificată Legea 95 privind reforma în domeniul Sănătății.

În primul rând, Vlad Voiculescu a anunțat noul mod de calcul al ratei de incidență COVID-19: „Modul de calcul al incidenței este, de asemenea, 14 zile, de aceea indicatorul se numește incidența la 14 zile, doar că ne uităm la 14 zile începând cu a treia zi în urmă și asta, pentru a avea toate datele despre testele deja pozitivate, respectiv alocate. Durează 48 de ore finalizarea testelor.

Diferența nu este fenomenală, diferența este una care întârzie adoptarea la un moment dat a unor măsuri, poate să facă lucrul acesta dacă trendul este crescător, dar nu în mod fundamental. Dacă ne uităm la săptămâna aceasta, diferența este undeva de două zile”.
Ministrul Sănătății a anunțat instituirea cadrului legal pentru testarea în farmacii: „În perioada următoare, și chiar mâine, avem discuții la Ministerul Sănătății cu reprezentanți ai farmaciilor, pentru ca testarea rapidă antigen să se poată face în farmacii. E un pas important care merge către testare în masă, testarea oricui care are această nevoie sau dorință, ea se va putea face la un preț foarte scăzut, negocierile sunt în curs. Avem de astăzi, după ce OUG va apărea în Monitorul Oficial, și baza legală pentru lucrul acesta. E un pas extrem de important”.

Limitarea principală în spitale este cea a resursei umane, a explicat Vlad Voiculescu. „Ce am făcut azi, prin OUG de modificare a Legii 95, am stabilit că pe durata stării de alertă alte specialități medicale decât infecționiști și ATI-iști pot veni în ajutorul colegilor lor și lucrul acesta se poate face cu respectarea protocoalelor de practică medicală. Dacă aceste protocoale de tratament sunt respectate de către acești profesioniști, ei nu vor putea fi trași la răspundere.

Cea mai mare parte a măsurilor adoptate de către Ministerul Sănătății se regăsesc în Ordinul 555, care este de astăzi pus în transparență pe site-ul Ministerului Sănătății, în care oricare dintre dumneavoastră ați putut găsi lista spitalelor care au contribuit la efortul masiv de anul trecut și de anul acesta pentru îngrijirea pacienților COVID-19. Persoana care a coordonat lucrul la acest ordin este doamna doctor Andreea Moldovan”, a mai adăugat Vlad Voiculescu.

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andreea Moldovan a prezentat principalele prevederi ale acestui ordin: „Modificarea majoră a acestui ordin practic se referă la eliminarea acelei sintagme de «spitale COVID și non-COVID exclusiv» și alocarea pacienților COVID și în unități medicale non-COVID, unde infrastructura o permite.
În acest sens, pacienții cu infecție SARS-CoV-2 urmând să aibă acces mai bun la îngrijire medicală, la un standard de diagnostic adecvat radiologic sau de laborator și, de asemenea, să aibă acces la mai multe specialități medicale, care să asigure acel consult inter-clinic sau pluridisciplinar, care să monitorizeze și să trateze mai bine pacienții COVID cu forme moderate sau severe sau critice.

Ceea ce se dorește este, pe de o parte, este ca pacienții cu infecție COVID să aibă acces mai facil la un tratament ameliorat, mai ales în cazul formelor moderate, severe, critice de boală, iar, pe de altă parte, se dorește ca pacienții non-COVID să aibă acces în spitale unde să poată fi îngrijiți mai bine.

Un alt aspect important la care ne referim este cel care ia în calcul urgențele, medicale sau chirurgicale, pentru că ele vor trebui să fie manageriate corect în spitalul unde se adresează, existând în aceste spitale circuite COVID.
Prin acest ordin e ministru, adoptat astăzi, creștem capacitatea de alocare a resursei umane prin dispersarea altor specialități medicale și chirurgicale în îngrijirea pacienților COVID.

Un alt aspect important se referă la îngrijirea pacienților psihiatrici pentru că am identificat în fiecare județ spații, secții, spitale unde pacienții cu afecțiuni psihiatrice să poată fi tratați cei cu infecție COVID, pentru că a fost de multe ori o problemă în a găsi un loc adecvat pentru astfel de îngrijiri.

Un alt aspect important este cel referitor la posibilitatea nou-născutului, cu mamă infectată COVID, de a rămâne împreună cu aceasta, respectând regulile de prevenție”.

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online