6.722 de persoane s-au vaccinat în cadrul Maratonului de vaccinare la Timișoara în care medici, asistente și voluntari au muncit fără oprire trei zile. Exemplul lor va fi urmat și în alte orașe din țară.
,,6.722 de persoane s-au vaccinat până acum în cadrul Maratonului vaccinării de la Timișoara. 1.600 de persoane au fost programate prin platforma informatică.
Vaccinarea s-a făcut fără programare, iar vaccinul administrat a fost cel produs de compania Pfizer.
Maratonul vaccinării a început vineri după amiază la Centrul Regional de afaceri Timișoara și s-a încheiat în această dimineață.
Medici, asistenți, studenți din toate spitalele din Timișoara și de la Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara și-au unit forțele binelui pentru o acțiune de voluntariat fără precedent în România.
Urmează Maratonul Vaccinării de la București: 7-9 mai!” potrivit informațiilor prezentate pe pagina de Facebook a Platformei naționale de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.
Cozile începuse să se formeze încă de vineri în fața Centrului Regional de afaceri Timișoara. Printre cei care au beneficiat de oportunitate au fost și studenții străini care învață în Timișoara.
„Suntem din Italia. Ne simțim foarte norocoși, pentru că în Italia tinerii nu se pot vaccina. E o idee foarte bună acest maraton”, a spus un student italian.
„Suntem recunoscători României că ne-a oferit această oportunitate. Mulțumim România, sperăm să facem vaccinul astăzi”, a adăugat altul.
Alături de medici rezidenți și studenți, printre cei care au venit să ajute la vaccinare s-au aflat manageri de spitale.
„O vedem ca pe un mare pas pentru libertatea timișorenilor, să ne revedem cu prietenii în cluburi, să redeschidem România și să ne recâștigăm viețile”, a declarat Cristian Oancea, manager al Spitalului Victor Babeș din Timișoara.
Timp de trei zile, centrul special a fost deschis și oricine a putut veni, la orice oră, să primească o doză din serul Pfizer.500 de voluntari s-au implicat în această acțiune de la Timișoara.
Urmează Maratonul Vaccinării de la București în perioada 7-9 mai.
Vezi aici: https://web.facebook.com/ROVaccinare/posts/164955895518161?_rdc=1&_rdr