Ministrul transporturilor și infrastructurii, Cătălin Drulă, a participat astăzi, 30 martie 2021, la reuniunea informală a miniștrilor Transporturilor din statele membre ale Uniunii Europene.
Evenimentul a fost dedicat sectorului feroviar și a fost organizat de Președinția portugheză a Consiliului Uniunii Europene, în format video-conferință.
Miniștrii Transporturilor din statele membre au dezbătut modernizarea transportului feroviar, în întreaga Uniune Europeană, în vederea promovării utilizării transportului feroviar, atât de cetățenii din spațiul comunitar, cât și de întreprinderi, pentru a contribui la obiectivul Uniunii de neutralitate climatică, până în anul 2050, în conformitate cu prevederile Pactului ecologic european.
În intervenția sa, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă, a subliniat rolul căilor ferate ecologice și eficiente din punct de vedere energetic, care vor duce la decarbonizarea transporturilor. În acest sens, România și-a aliniat obiectivele strategice, cu politicile ecologice europene, iar proiectele propuse în Programul Operațional Transport și Planul Național de Redresare și Reziliență reflectă aceste obiective.
„România propune dezvoltarea unui sistem feroviar echilibrat, eficient economic și energetic, competitiv, prin investiții în reabilitarea și modernizarea semnificativă a infrastructurii feroviare naționale și transfrontaliere, în cadrul rețelei TEN-T, precum și modernizarea parcului de material rulant. Totodată, va fi asigurată conectivitatea cu celelalte moduri de transport, inclusiv cu transportul urban și suburban. Referitor la transportul feroviar de călători, România promovează transportul feroviar ca mod sustenabil de transport și întreprinde măsuri pentru asigurarea unei mobilități echitabile și accesibile, în toate regiunile și pentru toți pasagerii”.
Ministrul Cătălin Drulă a subliniat că România susține pe deplin transportul feroviar, având în vedere valoarea sa adăugată, în ceea ce privește aspectele de mediu, siguranță, sociale și economice și se alătură demersurilor Președinției portugheze și ale Comisiei Europene, cu privire la prioritizarea transportului feroviar, inclusiv prin declararea anului 2021 drept Anul european al căilor ferate.
Reuniunea de astăzi a fost precedată, în data de 29 martie, de evenimentul de lansare a Anului european al căilor ferate, organizat de Comisia Europeană, împreună cu Președinția portugheză a Consiliului Uniunii Europene.