Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) va putea reîncepe activitatea marți, 27 aprilie. Săptămâna viitoare, noii membri ai Consiliului vor fi votați în plenul reunit al Camerei Deputaților.

Ion Bulai, președintele Comisiei de cultură a Camerei Deputaților, a făcut anunțul pe Facebook alături de alte câteva precizări.

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) va deveni funcțional începând de marți, când noii membri ai Consiliului vor fi votați în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului.

Mâine, de la ora 15:00, propunerile pentru cele 4 poziții vacante din cadrul Consiliului vor fi audiate în Comisiile pentru Cultură reunite ale Camerei Deputaților și Senatului.

Manipularea, conspirațiile, negaționiștii și lipsa deontologiei jurnalistice ar trebui să fie tratate diferit și sancționate, conform legii, începând de marți.”, a scris Ion Bulai.

El a adăugat că are încredere în decizia care va fi luată marți, iar cei 4 noi membri ai Consiliului vor readuce în CNA profesionalismul și corectitudinea de care avem nevoie în media românească. De asemenea, a mai adăugat că este nevoie de răbdare pentru încă două zile ca totul să reînceapă, întrucât lucrurile se schimbă.

„Decența, informarea corectă și respectarea legii trebuie să devină normele după care toate redacțiile din peisajul audiovizual românesc – unde CNA este unica autoritate de reglementare – să își conducă activitatea.”, conchide Ion Bulai în postarea sa.

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online