Posturile din sistemul public au devenit din ce în ce mai tentante în urma pandemiei. Oamenii vor stabilitate, vor să aibă un salariu sigur, un loc de muncă unde disponibilizările să nu fie o continuă amenințare.
Iuliana G. are 44 de ani și de 20 de ani lucrează la o multinațională. Zilele trecute și-a depus CV-ul la un post de referent debutant, pentru că s-a săturat să fie “sclav la privat”. “Visez la un post de bugetar și sper că nu toate posturile sunt date dinainte, pe sistemul pile și relații.
Bibliografia este însă destul de stufoasă, iar eu am aflat de acest post destul de târziu”, spune femeia, care adaugă că este dispusă să muncească la fel de mult cum o făcea la privat, doar că nu ar mai accepta să stea peste program fără să fie plătită.
“La stat pare că este mai multă civilizație în relația cu angajatorul, iar salariul e chiar mai mare de la privat. În plus, pandemia a dovedit că e mai bine să lucrezi ca bugetar – salariile nu s-au tăiat, nu te dă nimeni afară fără motiv sau te dă greu, iar aici nu e cazul meu, pentru că eu sunt foarte muncitoare”, motivează ea, cu năduf, decizia de a abandona sistemul privat. “Îmi pare rău că am lucrat la privat până acum. Pe copiii mei o să-i sfătuiesc mereu să lucreze la stat. Așa vor putea avea și viață personală”, consideră Iuliana.
Astfel de păreri sunt tot mai des auzite în ultima vreme, dovadă stând și concurența mare (în unele cazuri foarte mare) pentru un post la stat. De exemplu, pentru un post de referent debutant la Protecția Copilului, în sectorul 5, s-au înscris 23 de candidați, la fel ca și pentru un post de referent debutant la UNESCO sector 4. Și experții în resurse umane confirmă că acum se pune mare preț pe stabilitate. “Cele mai căutate sunt joburile care promit stabilitate și oportunități de creștere pe termen lung. În ceea ce-i privește pe candidați, asta se traduce printr-un interes din ce în ce mai firav față de ideea de freelancing, iar în privința angajaților printr-o scădere uriașă a ratei de fluctuație din companii”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România. Foarte vânate sunt și slujbele care presupun o funcție de conducere, aici concurența fiind mai mică, pentru că, de obicei, sunt mai multe condiții care trebuie îndeplinite pentru a participa la concurs – studii de specialitate, vechime în muncă și în specialitatea studiilor, absolvirea unor mastere (de regulă în administrația publică), cunoașterea la nivel avansat a limbii engleze și a unei alte limbi, precum și alte cerințe specifice postului.
Cum aplici pentru un job la stat
Cele mai cunoscute site-uri cu posturi din sistemul bugetar sunt http://posturi.gov.ro/ și http://www.anfp.gov.ro/. Accesați-le, selectați orașul dorit și studiați ofertele. Dacă vă încadrați în cerințe, studiați și pagina de internet a angajatorului, secțiunea cariere. Sau telefonați direct la instituția vizată, la resurse umane, și întrebați tot ce vreți să știți.
Apoi strângeți toate actele necesare (ar trebui să vă luați o zi liberă, pentru că trebuie să mergeți la Poliție și la medicul de familie, pentru cazier sau certificat de integritate comportamentală, respectiv adeverință că sunteți apt de muncă) și depuneți dosarul la instituția la care vă doriți să fiți angajat.
Cum e la concurs
Următorul pas ar fi să invățați extrem de serios, pentru că bibliografia, de regulă, este foarte mare și cuprinde legi din domeniul în care vreți să activați, dar și legislație generală – de exemplu Constituția României, Codul Muncii, Codul Administrativ.
Proba scrisă este, de obicei, una cu întrebări din bibliografie, fiecare întrebare având un punctaj (care este și scris pe foaia de concurs). Sunt și cazuri în care proba este tip grilă sau un mix între grilă și subiecte clasice. Punctajul maxim la proba scrisă este de 100 de puncte. Cine ia mai mult de 50 de puncte (pentru posturile de execuție) și 70 de puncte (pentru posturile de conducere) ajunge la următoarea probă, respectiv la interviu. Și la interviu punctajul maxim este de 100 de puncte. La final, se face media aritmetică între cele două probe, iar cei admiși sunt cei din fruntea listei. Punctajul poate fi contestat, la fiecare probă în parte, imediat după afișarea rezultatelor. E bine de știut că rezultatele finale sunt cele care se vor afișa după rezolvarea contestațiilor.