USR PLUS, PNL și UDMR au convenit, marți seară, 20 aprilie, asupra unui act adițional la Acordul de guvernare potrivit căruia deciziile politice majore, inclusiv cele legate de remanierea membrilor Guvernului, se iau colegial, cu acordul formațiunilor din Coaliție, iar responsabilitatea politică se va asuma împreună, cu participarea la decizie a tuturor membrilor Coaliției și a prim-ministrului.
„Coaliția a depășit astăzi o situație delicată, iar funcționarea și succesul ei țin de încredere, respect și reguli. După discuții care au avut și momente delicate, am reușit să avem o completare a acordului care a constituit această coaliție. Avem toată încrederea că prin ceea ce am agreat azi vom putea să ducem mai departe România în această luptă cu COVID și să intrăm în acea direcție de însănătoșire a țării. Această coaliție are și resursele, și competența necesară să ducă România mai departe. Mesajul e clar: campania de vaccinare rămâne prioritatea principală a Guvernului“, a declarat vicepremierul Dan Barna.
„Am intrat în această discuție cu nevoia și încrederea că vom găsi soluțiile necesare pentru a asigura buna funcționare a Coaliției și le-am găsit. Mâine dimineață vom face o propunere pentru un nou ministru al Sănătății“, a completat Dragoș Tudorache.
https://www.facebook.com/DanBarnaUSR/videos/314323813432178/