Premierul Florin Cîțu și președintele Klaus Iohannis susțin că noaptea Paștelui se va desfășura fără probleme, menționând că nu se va interveni în desfășurarea slujbelor religioase, iar circulația va fi permisă fără declarație, dar trebuie respectate regulile privind purtarea măștii, distanțarea socială.

„Lucrurile sunt foarte simple pentru acea noapte. Din punctul nostru de vedere, ne interesează doar respectarea regulilor pe care le avem: masca, distanțarea socială și dezinfectant. Vom fi doar să susținem, dar modul în care se desfășoară slujbele – nu intervenim asupra acelui mod. Deci, în acea noapte, din punctul nostru de vedere, este important să păstrăm aceste reguli.

Am primit și de la Patriarhia Română un set de recomandări, le luam în calcul. Au fost acolo și colegii mei și eu cred că lucrurile sunt foarte clare și cu siguranță vom avea o noapte a Paștelui fără niciun fel de probleme. Pentru nimeni nu e nevoie de declarație. (…) În afară de circulație, totul este închis, restaurante. În ceea ce privește circulația, nu este nevoie de declarație. Este o noapte specială și ar trebui să rămână așa. Ca să avem parte de sărbători pe viitor fără mască, fără distanțare socială, e important să avem o campanie de vaccinare de succes ”, a declarat premierul după ședința de guvern.

176640440 2567809940180316 617518391824063128 n

Klaus Iohannis a vorbit miercuri, 21 aprilie, despre noaptea de Paște. El a menționat că autoritățile nu se amestecă în felul în care vor fi organizate slujbele.

„Ne pregătim cu toții de marea sărbătoare a Învierii Domnului și vreau să ne pregătim foarte bine, nu doar acasă, ci vreau să ne pregătim foarte bine în societate. Și, pot să vă spun, de pe acum, câteva lucruri certe care au fost discutate cu reprezentanții Bisericii, în special cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe. În noaptea de înviere, restricțiile de circulație se ridică, așadar creștinii vor putea să participe la slujbele de Înviere.

Nu vor trebui să completeze declarații, vor merge, pur și simplu, la Biserică. Deci, repet, în noaptea de Înviere, fiecare creștin poate să meargă la Biserică dacă dorește. Biserica va organiza slujba așa cum este datina. Nu ne amestecam în felul în care vor fi organizate slujbele la Biserică. Știm cu toții că prima parte a slujbei se ține afară, după care o parte intră în Biserică. Creștinii merg la Biserică să ia lumină, să ia Paștele și eu îmi doresc, și așa vom organiza lucrurile, ca totul să se desfășoare în liniște și în bună rânduială”, a declarat șeful statului.

daniel 610x425 1
Foto: aktual24

Președintele a menționat că aceste lucruri sunt deja prevăzute în Hotărârea de Guvern privind starea de alertă care este în vigoare și a adăugat că nu vor exista modificări în aceste reglementări.

„Deci, nu vor fi restricții suplimentare în noaptea de Înviere, dimpotrivă, în noaptea de Înviere, vor fi mai puține restricții, fiindcă ne dorim ca oamenii să poată merge la Biserică”, a mai transmis Klaus Iohannis.

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online