Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a transmis marți, într-o postare pe facebook despre posibilitatea adoptării copiilor orfani refugiați ucraineni, de către familii din România că acest lucru este imposibil din punct de vedere legal.
„Sunt impresionată de felul în care românii au sărit din primul moment să-și arate susținerea! În afară de donațiile făcute și sprijinul oferit, sunt multe familii care și-au manifestat și dorința de a adopta copii proveniți din centrele de plasament din țara vecină.
Empatia și solidaritatea de care dau dovadă cetățenii români și sprijinul dezinteresat pe care îl acordă celor în suferință mă face să mă înclin în fața lor. Trebuie însă să precizez că, legal, nu există nicio posibilitate pentru ca românii care doresc să poată deveni părinții copiilor ucraineni instituționalizați.„
De la începutul crizei umanitare, în România au intrat pe la punctele de trecere a frontierei 460 de copii proveniți din centrele de plasament din Ucraina, din care, în prezent mai sunt în sistemul de protecție specială din România 168 copii în centre din București, Prahova, Brașov, Constanța, Iași, Suceava, Tulcea, Sibiu, Maramureș sau Timiș.
Firea subliniază faptul că situația juridică a copiilor proveniți din centrele de plasament din Ucraina, este clarificata doar de către autoritățile din țara vecină, în conformitate cu legislația de acolo, prin urmare, orice demers în ceea ce privește o posibilă adopție, poate fi inițiat doar de către autoritățile din Ucraina, statul roman neavând nici o competență în acest sens.
„Copiii neînsoțiți sau proveniți din centrele de plasament din Ucraina care au ajuns pe teritoriul României sunt cetățeni ucraineni, iar situația lor, din punct de vedere juridic, este clarificată doar de către autoritățile din țara vecină, în conformitate cu legislația internă proprie. Prin urmare, orice demers privind o posibilă adopție a unui copil poate fi inițiat exclusiv de către autoritățile ucrainene, statul român neavând nicio competență în acest sens. Legislația în domeniul protecției copilului este foarte clară și apără interesele minorului înainte de toate. Obligația noastră ca stat este aceea de a le asigura copiilor ucraineni o protecție temporară, pe perioadă determinată, respectiv până la momentul în care este posibilă reîntoarcerea în siguranță în țara lor, cu respectarea corespunzătoare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest context, subliniez faptul că, în România, legislația în domeniul adopțiilor s-a simplificat semnificativ în ultimii ani, venind în sprijinul celor care vor să dea șansa unui copil fără părinți să crească într-o familie adevărată.”
Ministrul Familiei, mai transmite că familiile de români care doresc să devină părinți, pot adopta doar copii cu cetățenie româna, subliniind faptul că aproximativ 5.800 de copii din sistemul de protecție socială pot fi în prezent adoptați, oferind detalii despre procesul de adopție.
„Astfel, cetățenii sau familiile de români care doresc să devină părinții unor copii aflați în prezent în îngrijirea statului pot adopta numai copii cetățeni români. În acest moment, aproximativ 5.800 de copii din sistemul de protecție specială sunt adoptabili. De asemenea, de la începutul anului până în prezent pentru încă 1.000 de copii a fost demarată procedura de deschidere a adopției. Pentru a iniția o procedură de adopție, cei interesați se pot adresa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din județul sau sectorul în care au domiciliul înregistrat sau au reşedinţa și vor primi informații în legătură cu etapele pe care trebuie să le parcurgă.
Pe scurt, procedura legală presupune obținerea unui atestat de adopție, în urma unui proces de evaluare (socială, psihologică, de pregătire).
1. Prima etapă a procesului de adopție – potrivirea inițială – se realizează pornind de la nevoile și caracteristicile copilului adoptabil, luând în considerare capacitatea familiei atestate de a răspunde acestora și este realizată prin identificarea şi selectarea din cadrul Registrului Național pentru Adopții (R.N.A) a familiilor atestate care răspund nevoilor fiecărui copil.
2. Ulterior se realizează potrivirea practică, prin facilitarea contactului direct între copil şi familia atestată. Au loc întâlniri ale copilului cu adoptatorul/ familia adoptatoare sau chiar găzduirea copilului, pentru o perioadă de cel mult o săptămână, de către cei care doresc să-i devină părinți.
3. În cazul în care se constată compatibilitatea dintre copil și familia adoptatoare, este sesizată instanța judecătorească pentru încredințarea copilului în vederea adopției, pentru o perioadă de 90 de zile.
4. La finalul acestora, dacă instanța judecătorească, pe baza probelor administrate, şi-a format convingerea că adopţia este în interesul superior al copilului, va admite cererea de încuviințare a adopției.
5. Va urma, timp de cel puțin doi ani, etapa monitorizării postadopție, realizată de specialiștii DGASPC, când se va urmări evoluția copilului adoptat şi a relațiilor dintre acesta şi părinții adoptatori, în vederea integrării depline a copilului în noua sa familie.”