Cea mai bună lună a acestui an și a doua cea mai bună din istorie, după ianuarie 2020. Așa arată radiografia rezultatelor lunii mai pentru platforma de recrutare eJobs.

Cu 33.000 de joburi noi, a fost marcat un salt de 23% față de luna aprilie, fapt datorat în principal măsurilor de relaxare și reluării încrederii angajatorilor în revenirea economică”, se arată într-un comunicat de presă al eJobs.
Totodată, 20.000 de noi candidați și-au făcut cont pe eJobs.ro, în timp ce numărul total de aplicări a ajuns la 1,1 milioane.


”Vedem o intensificare a activității în sectoarele care au mers oricum bine în ultimul an, dar și o revenire a unor domenii care așteptau semnale de creștere economică, precum HoReCa. În acest caz, ridicarea restricțiilor, dar și apropierea sezonului estival a crescut semnificativ numărul de locuri de muncă disponibile în piață. De altfel, ca și în cazul IT-ului, și în ceea ce-i privește pe angajatorii din HoReCa, ne aflăm în fața unei situații foarte similare cu realitatea din 2018, 2019: devine foarte greu să găsești candidați în piață”, explică Roxana Drăghici, Head of Sales, eJobs România.

Creștere substanțială pentru joburile remote

Din cele peste 33.000 de joburi nou apărute în luna mai, 87% au fost postate de angajatorii din România, 7,8% de cei din străinătate și 5,2% au fost joburi remote. ”Atât pentru străinătate, cât și pentru remote vedem o creștere substanțială a numărului de poziții nou deschise. În ceea ce privește munca remote, surpriza este cu atât mai mare cu cât predicțiile generale vizau o reîntoarcere, din vară, a angajaților la programul clasic de lucru, la birou”, mai spune Roxana Drăghici.
În privința angajatorilor din afara țării, pentru prima oară în ultimul an și jumătate scade numărul de joburi din medicină / sănătate, iar în topul clasamentului urcă ofertele de muncă din industria alimentară, construcții și turism / HoReCa.


Germania și Olanda continuă să fie cei mai mari angajatori, însă locul al treilea este ocupat în luna mai de Spania, după o lungă perioadă în care numărul de oferte a fost limitat”, se mai arată în comunicatul de presă.

Cele mai multe joburi, în retail. HoReCa vine tare din urmă

Din cele aproximativ 30.000 de joburi care au fost postate de către angajatorii din România, cele mai multe au vizat candidații din retail.
Sectorul de prestări servicii, industria alimentară și transport / logistică / import – export au fost următoarele cele mai mai active domenii în luna mai. HoReCa reintră în top, cu aproape 3.000 de joburi noi, depășind domenii precum call-center / BPO, telecom și chiar IT.

Cele mai multe aplicări de luna trecută au ajuns la joburile din retail, IT, call-center / BPO, prestări servicii și bănci / servicii financiare.

20.000 de noi aplicanți
Reprezentnanții eJobs arată că și candidații au prins mai multă încredere și stau cu ochii pe joburile care apar în piață. O dovedește faptul că peste 20.000 de aplicanți noi și-au făcut cont pe eJobs.ro în luna mai, iar numărul total de aplicanți pentru aceeași lună a fost de aproximativ 120.000.

În acest moment, peste 33.000 de locuri de muncă pentru Romania și străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro. Pentru acestea sunt înregistrate, lunar, între 1,1 și 1,5 milioane de aplicări și peste 120.000 de aplicanți care își caută activ un loc de muncă.

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online