Societatea concesionară a rețelei de distribuție a apei potabile și canalizare, Veolia – Apa Nova, a demarat un nou proiect ce presupune montarea unei noi rețele de apă și canalizare, adiacentă celei existente, ce va porni din zona ,,Apărătorii Patriei’’ și se va opri în apropierea Șoselei de Centură.
Conform comunicatului de presă, proiectul presupune montarea a 3,3 kilometri de rețea de distribuție a apei și 2,3 kilometri de canalizare, menite să adune excesul apei pluviale și să preia necesarul de consum al viitorilor consumatori, odată cu dezvoltarea zonei.
Este prevăzută în proiect și construirea a două stații de pompare de mare capacitate și două bazine de retenție de dimensiuni mari, ce vor ajuta în cazurile de presiune crescută a apei și în captarea surplusului cauzat de ploile abundente.
Proiectul se desfășoară în paralel cu construcția noii stații de metrou din apropierea Șoselei de Centură a Capitalei.
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, declară că proiectul reprezintă un pas important în realizarea viitoarei zone metropolitane.
,,Efortul pe care comunitatea noastră îl face pentru a transforma zona de sud a Bucureștiului într-un adevărat hub de business este dublat de o bună colaborare cu distribuitorii de utilități, care au înțeles pe deplin misiunea noastră și se alătură acesteia investind în modernizarea și extinderea rețelelor pe care le administrează. Acest lucru înseamnă normalitate, înseamnă că dorințele oamenilor sunt respectate. Lucrând coordonat, odată ce vom încheia lucrările de construire a stației de metrou și a parcării adiacente acesteia, vom avea gata și noua rețea de apă și canalizare, care este în mod cert un pas important în procesul de creionare a viitoarei zone metropolitane București – Ilfov”.
Proiectele de dezvoltare a zonei vor continua, un semn fiind capătul acestui proiect ce va fi realizat în așa fel încât să permită o extindere către comuna Berceni.