USR PLUS susține vaccinarea cetățenilor ca principală măsură de protejare și stopare a răspândirii virusului COVID-19. Astfel, deputații Oana Țoiu și Radu Molnar au depus, astăzi, o inițiativă legislativă astfel încât persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 să beneficieze, la cerere, de o zi liberă.

„Venim în fața românilor cu un proiect care să încurajeze vaccinarea. Suntem conștienți că e singura variantă pentru a scăpa de pandemie. La cerere, angajații vor avea o zi liberă pentru a se vaccina. Proiectul arată că USR PLUS și coaliția de guvernare se așează pe drumul combaterii pandemiei. Știm că sunt mulți români care s-au vaccinat la centre în afara localității lor, așa că venim în întâmpinarea acestei probleme cu o inițiativă legislativă”, a transmis deputatul USR PLUS Radu Molnar, membru în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.

Această inițiativă modifică Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și propune ca persoanele care se vaccinează să beneficieze de următoarele:

a) o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în ziua vaccinării, în cazul angajaților;

b) o zi scutire de frecvență, în ziua vaccinării, în cazul elevilor, studenților și militarilor;

c) de asemenea, pot beneficia de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, și unul dintre părinți în ziua vaccinării copilului cu vârsta de până la 14 ani sau a copilului cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani.

De asemenea, USR PLUS, mai adaugă că drepturile persoanelor se acordă în baza documentelor justificative eliberate de instituția la care a fost efectuată vaccinarea.

„Ziua liberă pe care o pot cere angajații este valabilă atât pentru primul vaccin, cât și pentru rapel. Am introdus și posibilitatea unei zile libere pentru părinți, pentru momentul în care va fi disponibilă vaccinarea pentru copii. În acel moment vor avea zi liberă dacă copilul va fi vaccinat, iar copiii vor avea absența la școală motivată”, a explicat deputata USR PLUS Oana Țoiu, președinta Comisiei pentru muncă și protecție socială.

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online