Primăria capitalei anunța restricții de parcare cu ocazia desfășurării la București a meciurilor din cadrul Campionatului European de Fotbal, în zona Arenei Naționale, în zilele în care au loc evenimentele sportive precum și în zilele premergătoare acestora.
„Cu ocazia desfășurării la București a meciurilor din cadrul Campionatului European de Fotbal Euro 2020, pentru respectarea măsurilor de siguranță, a fost necesară instituirea mai multor restricții de parcare în zona Arenei Naționale, în zilele în care au loc evenimentele sportive, precum și în zilele premergătoare acestora”, transmit oficialii PMB, printr-un comunicat de presa.
Conform sursei citate în perioadele 12 iunie – 14 iunie, 16 iunie – 18 iunie, 20 iunie – 22 iunie și 27 iunie – 29 iunie, interval orar 7:00-7:00, este interzisă, staționarea, parcarea si accesul autovehiculelor în mai multe zone care fac parte din perimetru, dupa cum urmează:
• Trotuarul din Bulevardul Basarabia, în sensul de mers dinspre Bulevardul Chisinău, înspre Bulevardul Mihai Bravu
• Bulevardul Basarabia, Bulevardul Pierre de Coubertin
• Strada Maior Coravu, Strada Șerbănică Vasile
• Strada Tony Bulandra (inclusiv sens giratoriu între străzile Maior Coravu și Tony Bulandra)
• Strada Vatra Luminoasă
De menționat este faptul că rezidenții cu locuri de parcare plătite pe str. Maior Coravu vor fi înștiințați de către ADP Sector 2 în legătură cu asigurarea de locuri de parcare alternative, gratuite, în zilele menționate mai sus, în parcarea Mega Mall, nivelul 2B.
Cât despre mașinile care nu vor elibera zonele menționate, acestea vor fi ridicate si relocate în parcarea situată în rondul Pieței Alba Iulia.