Resturi ale rachetei chinezilor Long March-5B, scăpată de sub control, s-a prăbușit în noaptea de sâmbătă spre duminică în Oceanul Indian, în apropierea insulelor Maldive, scrie BBC.

Aparatul de zbor, care s-a dezintegrat în momentul în care a intrat în atmosfera Pământului, a trecut peste Oceanul Atlantic, Peninsula Iberică, Marea Mediterană şi Peninsula Arabică, apoi resturile au ajuns în Oceanul Indian.

Cea mai mare parte a rachetei a fost distrusă în timpul reintrării în atmosferă, dar părți ale ei au aterizat într-o locație de 72,47 ° est și 2,65 ° nord, au informat presa chineză de stat.

Punctul din Oceanul Indian în care s-au prăbușit aceste resturi este la vest de Maldive.

Înaintea reintrării rachetei, existau temeri că resturile ar putea ajunge într-o zonă locuită. Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, declara că China a fost neglijentă și a lăsat racheta să cadă.

Cu toate acestea, experții în domeniu au spus că șansele ca cineva să fie lovit de fapt de o bucată de gunoi spațial erau foarte mici, pentru că o mare parte din suprafața Pământului este acoperită de ocean și zone imense de pământ sunt nelocuite.

China a lansat săptămâna trecută primul dintre cele trei elemente ale staţiei sale spaţiale, CSS, care a fost propulsat de o rachetă Long March 5B. Corpul rachetei urmează să aterizeze în următoarele zile şi nimeni nu ştie unde.

După separarea modulului spaţial, lansatorul a început să orbiteze planeta pe o traiectorie neregulată, pierzând încet altitudine, ceea ce face aproape imposibilă orice predicţie despre punctul său de intrare în atmosferă şi, prin urmare, punctul său de cădere.

În urmă cu două zile, Pentagonul anunța că nu intenţionează să distrugă racheta care urma să facă o reintrare necontrolată în atmosferă, a anunțat șeful Pentagonului, Lloyd Austin, care a criticat voalat Beijingul pentru că a pierdut controlul asupra ei.

În mai, anul trecut, resturile unei rachete de același tip s-au prăbușit în Africa de Vest și în Oceanul Atlantic.

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online