Cu ocazia zilei de 1 iunie, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a transmis copiilor mulțumirile sale pentru felul în care au tratat copiii provocările și condițiile impuse de pandemie.
„Dragi copii,
Ştiu că înţelegeţi mai mult decât vreţi să ne lăsaţi impresia, pentru că aţi fost uneori mai atenţi şi mai solidari decât adulţii! Felul în care voi aţi răspuns provocărilor acestei pandemii ne-a arătat tuturor că inteligenţa voastră emoţională şi capacitatea voastră de adaptare sunt superioare nouă, generaţiilor mature. Sper să vă păstraţi forţa şi încrederea că împreună: copii, părinţi şi bunici – vom depăşi aceste grele încercări şi că veţi performa surprinzător, în ciuda greutăţilor”, a spus, astăzi, Sorin Cîmpeanu.
De asemenea, acesta le-a mulțumit și părinților pentru răbdarea pe care au avut-o și pentru felul cum au încercat să suplinească de acasă școala:
„Am traversat împreună cele mai mari temeri legate de viaţa noastră şi de viitorul copiilor noştri. Orizontul ne arată lumina – pentru copii şi pentru noi. Vă felicit pentru ca aţi sprijinit şi suplinit şcoala, vă consider adevăraţi parteneri fără de care educaţia nu se poate împlini cum se cuvine”., a adăugat ministrul Educației.