Peste 6.500 de polițiști, împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, cadre ISU, polițiști locali, reprezentanți ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și ai autorităților publice locale, au desfășurat 949 de acțiuni de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecție sanitară la nivel național, potrivit unui comunicat al Poliției Române.
Au fost efectuate 74.886 de verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicțiilor impuse.
Polițiștii orașului Voluntari, au fost sesizați, că în noaptea de 6 spre 7 februarie, într-un imobil din localitate, se desfășoară o petrecere privată, unde nu sunt respectate normele pentru limitarea răspândirii cu SARS-COV-2. Echipaje ale polițiștii orașului Voluntari și ale Serviciului de Acțiuni Speciale Ilfov s-au deplasat la imobilul respectiv, pentru efectuarea de verificări și luarea măsurilor legale care se impun. Evenimentul a fost întrerupt iar în urma verificărilor au fost identificare 60 de persoane care au participat la petrecere. În consecință, au fost aplicate 52 de sancțiuni contravenționale în valoare de 33.000 de lei, conform Legii nr. 55/2020, prtivit sursei citate.
„În noptea de 6 spre 7 februarie a.c., polițiștii orașului Voluntari au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un imobil din localitate, se desfășoară o petrecere privată, unde nu sunt respectate normele pentru limitarea răspândirii cu SARS-COV-2. Polițiștii orașului Voluntari și ai Serviciului de Acțiuni Speciale Ilfov s-au deplasat la imobilul respectiv, pentru efectuarea de verificări și luarea măsurilor legale care se impun. Astfel, evenimentul privat a fost întrerupt de polițiști, iar, în urma verificărilor, au fost identificate cele 60 persoane participante. Au fost aplicate participanților la eveniment 52 de sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 55/2020, în valoare totală de 33.000 de lei.”
Tot în noaptea din 6 spre 7 februarie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș, s-au autosesizat cu privire la doua evenimente private, la care au participat un număr mai mare de persoane. În urma verificărilor, polțiștii au identificat 17 persoane si au aplicat sancțiuni contraventionale în conformitate cu Legea nr. 55/2020, atât celor care au pariticipat la petreceri, cât și organizatorilor acestora, în valoare totală de 5.500 lei.
„Noaptea trecută, polițiștii Poliției Municipiului Caransebeș s-au sesizat din oficiu cu privire la două evenimente private, organizate în municipiu (zile de naștere), la care au participat mai multe persoane. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat, în total, 17 persoane și au aplicat sancţiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, atât participanților, cât și organizatorilor celor două petreceri, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 5.500 de lei. În urma intervenției polițiștilor, evenimentele au fost întrerupte, iar participanții au părăsit locația.”
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.
Aceeași sursă reamintește faptul că, în această perioadă, este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive), atât în spații deschise, cât și în cele închise (saloane, restaurante, baruri, săli de evenimente etc.), iar pentru siguranța tuturor, recomandă cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19.