Codrin Ștefănescu, fost secretar general al PSD, abia așteaptă să fie eliberat din închisoare Liviu Dragnea. El l-a catalogat pe Dragnea drept „deținut politic”. Dragnea a câștigat vineri un proces care îi permite să se elibereze mai repede.

„Te așteptăm acasă, camarade! E prea mult și prea strigător la cer ceea ce ai pătimit! Ai fost deținut politic și toți au înțeles asta! E timpul să te întorci acasă și să decizi ce și cum! Acum!”, a scris C. Ștefănescu pe Facebook.

Ștefănescu s-a remarcat prin atacuri foarte dure la adresa actualilor lideri ai PSD, pe care i-a acuzat de „trădare” și că sunt „securiști”.

72270651 2623713057687935 2070425526618554368 n
Foto: FB Codrin Ștefănescu

Liviu Dragnea a câștigat, vineri, procesul în care cerea recunoașterea, de către Administrația Penitenciarului Rahova, a zilelor pe care le-ar fi putut câștiga prin muncă dacă ar fi fost lăsat să lucreze. Decizia magistraților Judecătoriei Sector 5 este definitivă.

Magistrații Judecătoriei Sectorului 5 au admis, vineri, în parte, contestația formulată de Liviu Dragnea, în contradictoriu cu Administrația Penitenciarului Rahova, potrivit Mediafax.

Magistrații au desființat, în parte, încheierea atacată și rejudecând au obligat Administrația Penitenciarului Rahova București să îi recunoască zilele câștig din muncă pe care le-ar fi realizat în perioadele 2 iulie 2020 – 15 septembrie 2020 și 16 septembrie 2020 – 28 ianuarie 2021, pentru care s-a constatat în mod definitiv încălcarea dreptului la muncă.

Pe de altă parte, a fost respinsă contestația formulată de Dragnea pentru recunoașterea ca zile de câștig din muncă a perioadei 12 decembrie 2020 – 6 ianuarie 2021 (perioadă în care Liviu Dragnea a fost internat la Penitenciarul Spital Jilava și Penitenciarul Spital Rahova, ca neîntemeiată.

Liviu Dragnea a fost sancționat după apariția interviului dat prin Skype fostei sale consiliere și a rămas fără drept de muncă. Cum zilele de muncă sunt considerate zile executate câștigate, fostul lider PSD a pierdut, din cauza sancțiunii, șansa de a ieși ceva mai repede din penitenciar.

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a transmis atunci că nu a aprobat interviul, ci doar i-a permis lui Liviu Dragnea să comunice online cu apropiații, pe Skype.

Liderul PSD Liviu Dragnea a fost condamnat, în mai 2019, la închisoare de 3 ani și 6 luni cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Protecție a Copilului Teleorman.

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online