După efectuarea audierilor din cadrul Comisiei pentru Drepturile Omului, a candidaților pentru funcția de președinte al Consiliului de monitorizare a implementării Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, USR PLUS a anunțat susținerea pentru Nicoleta Predescu.
Nicoleta Predescu a fost propusă de Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale – FONSS, alături de alte 4 organizații.
În prezent, Nicoleta Predescu este manager general Pro ACT Suport, un ONG care promovează cunoasterea și respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități intelectuale și probleme de sănătate mintală. De asemenea, are peste 25 de ani de experiență în activități puse în slujba apărării drepturilor persoanelor cu dizabilități sau a copiilor.
Radu Mihail, senator USR PLUS: „Am luat decizia de a susține în Plenul Senatului candidatura doamnei Predescu în urma prestației pe care aceasta a avut-o în timpul audierilor din Comisia pentru Drepturile Omului, când a dovedit cu prisosință nu numai expertiza pe care o are în domeniul drepturilor omului, în general, și în materia drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, în particular. Cei 25 de ani de lucru în domeniu, la toate nivelurile, cunoașterea în detaliu a tuturor aspectelor legale și practice ale activității de monitorizare a implementării politicilor de protecție și incluziune socială a persoanelor cu dizabilități, constituie garanția că vom pune în fruntea Consiliului o persoană care va performa.”
USR PLUS a transmis printr-un comunicat dorința ca Nicolet Predescu să fie susținută și de ceilalți parteneri din coaliția de guvernământ pentru funcția de președintă a Consiliului de monitorizare a implementării Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități.